Petre Dulfu

Petre Dulfu

Petre Dulfu (n. 10 martie 1856, Tohat, comitatul Sălaj – d. 31 octombrie 1953, Bucureşti) a fost un autor de basme, poet, profesor, traducător şi doctor în filozofie român. A fost membru al Societăţii Scriitorilor Români din 1911.

Biografie

După absolvirea claselor primare şi a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Şincai de astăzi), a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Cluj, obţinând, în 1881, diploma de doctor în filosofie cu o lucrare dedicată activităţii literare a lui Vasile Alecsandri (titlul original: „Működése a román irodalom terén”, trad. „Activitatea lui Vasile Alecsandri pe tărâmul literaturii române”). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a făcut în limba maghiară.

După terminarea studiilor, a trecut Carpaţii şi s-a stabilit în Bucureşti, desfăşurând o bogată activitate literară şi didactică până la sfârşitul vieţii. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici şi apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari personalităţi culturale: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, Alexandru Odobescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea.

A fost dascăl la şcoala normală de învăţători şi la şcoala normală de fete “Elena Doamna” din Bucureşti.

Creaţii

Primele poezii originale le-a citit în şedinţele “Societăţii de bibliotecă” devenită “Societatea de lectură a elevilor români din Gimnasiul din Baia Mare”, al cărei membru şi bibliotecar a devenit în 1871.

În anul 1873 a debutat la Pesta în revista Familia, condusă de Iosif Vulcan.

În anul 1894 a debutat editorial cu Isprăvile lui Păcală. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediţii aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creaţii care, de asemenea, i-au adus recunoaştere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feţi-logofeţi cu părul de aur.

Alături de Isprăvile lui Păcală alte două lucrări Gruia lui Novac şi Povestea lui Făt-Frumos s-au impus ca opere de referinţă în literatura română.

Activitatea didactică

Activitatea didactică desfăşurată de-a lungul a 40 de ani l-a impus drept pedagog desăvârşit şi deschizător de drum prin caracterul modern şi aplicativ al ideilor didactice susţinute.

A redactat numeroase manuale şcolare din cele mai diverse domenii: abecedare, cărţi de cetire la limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute şi apreciate au fost Etica sau morală filosofică şi Noţiuni de estetică.

S-a retras de la catedră în 1927 la vârsta de 71 de ani.

Premii literare

A primit premii ale Academiei Române pentru Isprăvile lui Păcală şi pentru traducerile din Euripide (Ifigenia în Aulida – Ifigenia în Taurida), considerate cele mai bune traduceri ale pieselor lui Euripide existente la vremea respectivă.

Opera

Isprăvile lui Păcală (1894)

  • Moștenirea
  • Vânzarea
  • Împărțirea comorii
  • Fuga
  • Fluierul
  • Tocmeala
  • Caprele popii
  • La oi
  • Boii lui Păcală
  • Moara dracilor
  • Cucul
  • Evanghelia
  • Răfuiala
  • Mireasa
  • Păcală și Tândală
  • Învierea morților
  • Păcală însurat
  • Strechea
  • Prânzul
  • Otrava
  • Rămășaguri c-un boier
  • Alte rămășaguri
  • La vatra părintească
  • Păcală mare gospodar

Gruie-al lui Novac (1913)

  • Cuvânt înainte
  • Dor de însurat
  • Aripile zânei
  • În pețit
  • La arat
  • Tătarul
  • În Țarigrad
  • Prânzul
  • Negrușor
  • Voichița și mama ei
  • Zâna Magdalina
  • Beție
  • Lupta
  • Răzbunarea Magdalinei
  • Turcul viteaz
  • La veselie
  • Niță
  • Fata turcului
  • La socri
  • Moartea lui Novac
  • În robie tătărească
  • Ileana
  • Nunta
  • Legea
  • Șarpele

Dor de sat (1922)

Publicat în suplimentul muzical al revistei Transilvania, Petre Dulfu a contribuit cu versurile pentru acest cântec de dor. Versurile reproduse mai jos au fost culese de Paște 2010 de la cea mai vârstnică bătrână de 97 de ani din Tohat, acum aparținător orașului Ulmeni, jud. Maramureș, satul natal al lui Petre Dulfu și cel care este subiectul acestei poezii. Lotica Morar păstrează în memorie această creație după aproape 80 de ani de la prima și singura ei publicare (ea nu știe să citească și să scrie, însă are o memorie extraordinară).

Iese luna dintr-un nor
Și-mi aprinde-n suflet dor
Dor de satul părăsit
Dor de câmpul înverzit.

Dauar Dumnezeu să dea
Să mă văd la vatra mea
Să nu fie-n sat drăguță
Ca și-a mea nici o căsuță.

Zi și noapte să muncesc
Pân-oi face cum doresc
Casa, cuib de vesel trai
Satul, colțișor de rai.

Recunoaștere

În semn de recunoaștere pentru contribuția sa la dezvoltarea literaturii și învățământului românesc, Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare îi poartă numele.

Sari la conținut